Activistul cuantic (2010)

În data de 24 februarie 2010, Australia beneficia de lansarea în premieră a unui film fantastic, The Quantum Activist, regizat de cuplul Renee Slade şi Ri Stewart, cu un unic protagonist, dr. Amit Goswami, care, în această lume dominată de curentul ştiinţific materialist oficial, de al cărui faliment multilateral ne “bucurăm” pe deplin în prezent, propunea o schimbare de paradigmă bazată pe primatul conştiinţei, prin teoria imaginată de savantul indian la finalul anilor ’80, numită de el “idealism monistic”, inspirată desigur de fizica cuantică şi, în parte, de ideile filozofice din Advaita Vedanta şi teozofie, pe care el o consideră nu numai “bază a religiilor de pretutindeni”, ci, de asemenea, filozofia corectă a ştiinţei moderne.
Dr. Amit Goswami este o cunoştinţă ceva mai veche a partizanilor curentelor radicale de gândire, actuale, care apărea în distribuţia unui alt documentar celebru What the Bleep Do We Know!?, al anului 2004, fiind unul dintre pionierii noii perspective ştiinţifice, ce împărtăşeşte cu noi viziunea potenţialului nelimitat al conştiinţei, ca fundament al întregii existenţe şi modul cum această revelaţie ne poate ajuta, de fapt, să trăim mai fericiţi

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu