A trebuit sã mergem mai sus, cât mai aproape de pãsãri, atât de aproape, încât puteam atinge stelele cu mâna…
Cum de am reuşit? Omul a visat dintotdeauna la pãsãri. Cum să-ţi imaginezi mãcar cã vei fi printre primii care sã transforme un vis universal în realitate?
Voi purta mereu în memorie aceastã reuşită…
Cameramanul urmãrea mişcările gâştelor, asistentul încerca sã le dea la o parte pe cele care intrau prea aproape în camera de filmat… Şi aşa s-a terminat filmul în aparat.
Cu chipul iradiind, cu lacrimi în ochi, cei doi m-au privit, amuţiţi, încremeniţi. Mãiestria lor tehnicã şi rezultatul erau prea puţin importante; fuseserã părtaşi la zborul pãsãrilor, asta conta.
Dacã, timp de un an nu am mai aştepta schimbarea anotimpurilor, dacã ne-am îmbarca în cea mai fabuloasã cãlãtorie cu putinţă, dacã ne-am abandona oraşele şi satele pentru a face turul planetei?
Dacã am înţelege cã graniţele noastre nici nu existã, cã Pământul este unul, şi am învăţa sã fim liberi precum pãsãrile cerului?
Jacques Perrin
