Cometa Ison. Evenimentul. Adevarul despre ele




Cercetatorii romani lucreaza fara pauza pentru o premiera mondiala.
Vor sa fie cei dintai care vor monitoriza si vor recupera ramasitele cometei ISON, care s-a dezintegrat la sfarsitul anului trecut.
Oamenii de stiinta au lansat deja un balon deasupra atmosferei terestre, si au surprins imagini cu fragmente din corpurile ceresti, pe care acum le analizeaza.
Urmatorul pas este sa le aduca la sol.
Lansarea balonului a fost gandita pana la ultimul detaliu. Doar in aceasta perioada, pamantul trece prin norul cosmic format in urma dezintegrarii corpului ceresc.Balonul se va inalta la 40 de kilometri deasupra solului. Daca totul merge conform planului, la acea inaltime, echipamentele vor putea monitoriza ramasitele cometei ISON care s-a dezintegrat la sfarsitul anului trecut, la trecerea pe langa Soare.
La iesirea din atmosfera terestra, acolo unde a ajuns balonul, conditiile seamana cu cele din spatiul cosmic. Adica presiunea este similara cu cea de la suprafata planetei Marte, iar temperatura ajunge la minus 60 de grade Celsius.
Zborul a fost monitorizat in permanenta printr-un sistem radio, care a transmis, in timp real, coordonatele balonului.
"Exista o componenta mare de sansa, mai ales in capturarea pariculelor cometei ISON, masurarea in domeniul frecventelor foarte joase este mai probabila decat capturarea, dar daca reusim sa capturam exista practic o captura unica la nivel mondial.", a declarat Florin Mingireanu, cercetator stiintific la Agentia Spatiala Romana.
Experimentul este realizat de cercetatorii unei asociatii stiintifice din Galati, in colaborare cu cei de la Agentia Spatiala Romana. Daca va fi dus pana la capat, va fi o realizare uriasa pentru oamenii nostri de stiinta, mai ales ca toate echipamentele folosite au fost proiectate si construite in Romania.Cometa ISON a supravietuit trecerii sale pe langa Soare, joi, si a fost denumita "cometa zombie" de catre astronomii americani, care considera ca acest corp ceresc neobisnuit "s-a intors dintre morti", informeaza lefigaro.fr
Soarta cometei ISON i-a ingrijorat pe astronomii care urmareau cu mare atentie trecerea acesteia la mica distanta de Soare in cursul zilei de joi. La doua ore dupa ce s-a apropiat la ceva mai mult de 1 milion de kilometri de suprafata astrului - o distanta considerata mica, intrucat ea este mai mica decat diametrul Soarelui -, ISON nu reaparuse inca in zona monitorizata de sondele spatiale Soho si Stereo, care filmeaza evenimentele petrecute in apropiere de Soare.
Trecerea cometei ISON pe langa Soare s-a produs cu o viteza uluitoare, care a atins 1,4 milioane de kilometri pe ora.
Concluziile initiale ale expertilor indicau faptul ca ISON, un bulgar urias de gheata si praf stelar, venit de la marginea Sistemului Solar, nu a supravietuit temperaturilor de cateva mii de grade Celsius in timpul apropierii de Soare si ca acest corp ceresc s-a dezintegrat.
Ar fi fost o soarta tragica, pe care anumiti astronomi au si prezis-o, dar care ar fi anulat orice sansa de a putea observa cometa pe cerul nocturn la inceputul lunii decembrie, cu ochiul liber in cel mai bun caz sau cu binoclul.
Vineri, insa, spre surpriza specialistilor, o pata stralucitoare si-a facut aparitia pe imaginile captate de sonda Soho, exact in locul in care era asteptata traiectoria cometei ISON.

"Nu mai vedeam decat o coada foarte mica, ce pare sa provina din resturile de praf ale cometei, iar, apoi, putin cate putin, o condensare stralucitoare a reaparut pe imagini", a explicat Dominique Bockelée-Morvan, astronom si director de cercetare la Centrul National de Cercetari Stiintifice afiliat Observatorului din Paris.
Aceasta "condensare stralucitoare" reprezinta un semn care atesta faptul ca nucleul cometei - sau ceea ce a mai ramas din el - a redevenit activ si a reinceput sa emita gaze si praf, fiind incalzit de Soare.
"Un filon stralucitor de material, care se indeparteaza de Soare, a aparut pe imaginile transmise de Solar and Heliospheric Observatory, operat de Agentia Spatiala Europeana si de NASA, in noaptea de joi spre vineri", se afirma intr-un comunicat postat, vineri, pe site-ul NASA, citat de agentia Reuters.
"Nu stim deocamdata daca este vorba de resturi ramase din cometa sau daca o parte din nucleul cometei a supravietuit", afirma NASA.
Analizele preliminare sugereaza faptul ca cel putin o parte din nucleul cometei ISON este intact.
Deocamdata este prea devreme pentru ca astronomii sa poata spune daca ISON a ramas intacta sau a fost fragmentata si sa indice procentul din masa initiala care a fost conservat, dar, in orice caz, masa ramasa este suficienta pentru a forma un nucleu cu o activitate vizibila.
Expertii vor trebui, de asemenea, sa explice motivul pentru care ISON a ramas invizibila pentru o perioada atat de indelungata dupa trecerea pe langa Soare. Una dintre ipoteze este aceea ca temperatura din acea zona a fost atat de ridicata, incat particulele de praf au fost arse si vaporizate instantaneu si, astfel, in urma cometei nu a mai ramas niciun fel de material care sa disperseze lumina si sa faca vizibila aceasta cometa.
Nucleul in sine este deocamdata invizbil, intrucat este de o culoare foarte inchisa si trebuie sa aiba, potrivit expertilor, un diametru mai mic de un kilometru. Indepartandu-se suficient de mult de Soare, temperatura a coborat suficient de mult pentru ca particulele de praf sa poata sa supravietuiasca.
ISON a captat atentia comunitatii astronomice dupa descoperirea ei in septembrie 2012 de doi astronomi rusi, intrucat ea reprezinta o dovada a originii Sistemului Solar, format in urma cu 4,5 miliarde de ani. Cometa a scapat abia in urma cu cateva milioane de ani din Norul Oort, un fel de "parcare" a cometelor, la marginea Sistemului Solar, aflat la jumatatea distantei dintre Soare si cea mai apropiata stea.
Anumiti astronomi au crezut initial ca ISON era o cometa foarte mare cu un nucleu avand un diametru de multi kilometri. Dar, atunci cand cometa a trecut foarte aproape de Marte, o sonda martiana a NASA a putut sa o fotografieze si a indicat un diametru maximal de doar 1,2 kilometri, inferior diametrului mediu al cometelor.
Intrucat ISON a fost detectata foarte departe in Sistemul Solar, astronomii au avut la dispozitie mult timp sa o observe. Masuratorile lor au aratat mai ales faptul ca nucleul cometei era inconjurat de un nor de dioxid de carbon (CO2).


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu